Întâi de toate trebuie să recunosc că de anul
trecut îmi tot făceam scenarii/fantezii cu trupele pe care aș vrea să le văd neapărat
într-un viitor mai degrabă apropiat. Sunt multe dar invariabil YOB și Neurosis
au ieșit câștigătoare. Când am văzut în primăvară că vin împreună în turneu
prin Europa, parcă trăsesem biletul câștigător la loto așa că Bubu hai la
Berlin. Cu toată părerea de rău mi-am zis bye bye Tool. Se putea și Tool și
multe altele dar bugetele e limitate și am ales.
Știu, e altceva pe stadion și Tool e Tool dar
întrotdeauna am preferat evenimentele indoor, e un sentiment puțin mai intim și
parcă interacțiunea se simte altfel.
Când
am văzut că mai vine și Kowloon Walled City cu băieții la Berlin și în alte
câteva locații am început să urlu prin casă de unul singur. În unele orașe în
locul lor Ufomamut erau invitați dar îi văzusem deja la București așa că totul
era super super.
Locația a fost una incendiară la propriu,
Germania ca și alte țări din vestul Europei fiind lovită de un val masiv de
caldură. Organizatorii au fost destul de draguți oferind apă sau înghețată din cauza
temperaturii foarte ridicate și a aglomerației. Practic era cam imposibil să
ajungi să iți iei ceva de la bar sau să vezi ce se vinde la standul de merch.
La revedere postere sau tricouri pentru mine. Asta-i situația. Cum era și
normal security stuff-ul nu mi-a permis sa pozez 15 minute din zona photo pit,
neavând nici o acreditare dar nu a fost o tragedie ținând cont că pozele sunt
de fapt un alibi pentru a fi mai aproape de șcenă.
Kowloon Walled City a fost prima trupă a serii.
La mine în cap sună a posthardcore, sludge și alte multe
influențe iar vocalistul deși contestat de mulți, îmi place, condimentează
scena hardcore și așa destul de monolitică în zilele noastre. Un album de la ei
care sună bine cap-coadă (despre care am scris prin 2013 când aveam un blog în încercarea mea cam superficială de a fi influențăr de muzici mai dure)
e Container Ships.
Cred
că poate fi o bună alternativă la simpla înviorarea de dimineață sau de ce nu
pentru zumba, pilates, aerobic, you name it. Merge și la
corporații/corporatiști.
Overall ce să mai…șmecheri băietanii!
Spre deosebire
de KWC, muzica celor de la YOB e bună cred, când stai la șezlong, ori meditație,
yoga, silent disco, adormit bebelușii, pot apărea chiar și plăcute aprecieri
venite din partea vecinilor de stradă, bloc, etaj, apartament, bancă, birou,
celulă, salon sau parcelă.
YOB is my favorite band right now and Mike Scheidt is a God.
Ok and the drummer! Din cauza aglomerației am ales să stau mai aproape de Mike
să belesc ochii la el, să mă bucur de oportunitate și să fac câteva poze
măcar pentru arhiva mea personală. Totul a fost masiv, împletit bineînteles cu
sensibilitatea lor deja cunoscută. Singurul minus pe care l-a avut reprezentația a fost că nu a durat mai mult, cred ca o oră
maxim, 4 sau 5 piese. Oricum au cântat Our
Raw Heart care e preferata mea de pe ultimul lor
disc. Albumul e top iar piesa cred că e una dintre cele mai frumoase melodii
scrise vreodată.
Neurosis sunt
tătici! Le-o confirmă și vârsta. Nu sună nici a
KWC nici a YOB. De fapt multe trupe care îmi plac îi menționează ca modele/influențe:
Isis (the Band), Old Man Gloom, Pelican, Giant Squid, Helms Alee, Cult of Luna,
Amenra and so on. I-am avut în playlist
ani la rând, fără să îmi zică ceva anume. A Sun That Never Sets îmi plăcea și îl mai molfăiam din când în când, atunci/acum îl consider
temelie. Totul s-a schimbat când am văzut un concert de-al lor pe ArteTv la
Villette Sonique din Paris în 2013 și care mi se pare cel mai frumos concert pe
care l-am văzut vreodată la TV/Sfântul Youtube.
Ca o concluzie totul a fost bine și frumos!
Încă o treabă dusă from my bucket list.
Next
stop hopefully is Sumac for Aaron Turner legacy!
Mai jos sunt câteva imagini făcute la
eveniment.
Nu atât de jos sunt 3 linkuri cu ce miaună
trupele astea:
https://www.youtube.com/watch?v=tGgEvV3W2qchttps://www.youtube.com/watch?v=d3CGQdQT24Y
Ca întotdeauna
#vămulțumescpentruatențieșitimpulacordat
#e_arhiva_mea_că_mi_s-a_ars_hdd-ul
#e_arhiva_mea_că_mi_s-a_ars_hdd-ul
#ăsta_rămâne_un_blog_de_poze
#bune_sau_rele
#nu_e_cronică_de_concert
#n-am_talentu’_ca_aș_scrie
#dacă_ai_citit_până_aici_esti_erou
#scrolldown
#aaa_pe_ig_postez_poze_cu_pisici
Kowloon Waled City
YOB
Neurosis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu