vineri, 27 martie 2015

Expoziţie de fotografie - “PAȘI PRIN IAȘI”

 

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iași

“PAȘI PRIN IAȘI”

Expoziţie de fotografie

Codrin Popescu
Galeria de Artă “La Gard” – Parcul Copou
Perioadă: luni, 30 martie 2015 – sâmbătă, 18 aprilie 2015.
Vernisaj: marţi, 31 martie, ora 18.30, în Sala “Diotima”.
***************
Cu toate că ritmul vieții nu este unul copleșitor, rutina zilnică dintr-un oraș precum Iașul, uneori obosește. Pe unii dintre noi ne împinge către o alternativă unde putem să ne creăm o lume intimă, o lume doar de noi știută. Încercăm să evadăm din acest haos aparent dar revenim mereu atrași de forța de gravitație pe care orașul o exercită asupra noastră. Împrejurările ne obigă să căutam mici oaze de liniște și normalitate în interiorul lui.  Acum, coabitarea cu monstrul pare a fi cea mai la îndemână soluție.
Treptat, începem să vedem farmecul vieții de zi cu zi, aidoma unui călător care se bucură de farmecul unei plimbări banale într-un loc pe care îl vede pentru prima oară.
Întâlnim camarazi de drum necunoscuți ce par să se îndrepte ca și noi spre aceeași singură destinație. Descoperim expresii, chipuri, reflexii, forme și siluete noi.  Căutăm detalii ale unor străzi care în timp și-au schimbat sau nu înfățișarea, intrăm în rezonanță parcă pentru prima dată cu spiritul orașului.
Indiferent de modalitatea de transport, în această incursiune, proprii ne rămân doar pașii. Ei ne ajută să parcurgem inițierea în ne-firescul cotidian ce este doar în aparență atât de monoton și lipsit de farmec.
Expoziția este alcatuită din 18 imagini alb negru, cu dimensiuni de 84 x 119 cm şi 60 x 84 cm care au fost realizate în perioada februarie 2013 – octombrie 2014 în Municipiul Iași.
***************