duminică, 20 octombrie 2019

Talcioc. On the Cover/Undercover


Așa cum am promis, pozele din cadrul Expozițitei de Fotografie Talcioc: On the Cover/Undercover sunt disponibile și aici.

Imaginile redau modul în care eu am văzut acest spațiu pe parcursul a circa doi ani fără a căuta denigrarea imaginii nimănui. Consider imaginile in care apare o persoană sau mai multe, o destructurare a decorului din care cu toții am făcut parte la momentul declanșării. Același lucru este valabil și pentru obiectele non umane prezente în spațiul respectiv. Nu mă interesează/nu m-a interesat niciun subiect uman/non uman  în particular ci modul în care acesta se integrează cu peisajul la care face  apartenență. Lucru observat și de către majoritate.


Mă bucur că a fost posibilă expunerea imaginilor în aceeași locație; mă bucur că au putut fi văzute de un număr important de oameni și au stârnit reacții - laitmotivul pentru care o tarabă tot din Talcioc a fost aleasă pentru a-mi expune pozele. Mă bucur că am prins și loc!


Le-am înmânat rezidenților de acolo pe care i-am recunoscut în imagini câte o vedere. Reacțiile din partea lor au fost mai mult decât mulțumitoare. Din păcate, persoana care apare și în imaginea de pe afiș nu a fost foarte încântată de asocierea sa cu talciocul. La insistența persoanei respective am decis să retrag de pe tarabă imaginea în care acesta apare și să cenzurez imaginea cu domnia sa și aici. Îi respect dreptul și opinia iar eu în consecință accept orice demers legal sau mai puțin legal venit din partea sa sau oricărei alte persoane care consideră că prin imaginile prezentate i-au fost aduse prejudicii de imagine. Nu acesta a fost scopul. Am intuit că reacții de genul pot apărea ele fiind oarecum firești.


Overall a fost bine chiar foarte bine, nu știu dacă am învățat ceva nou în schimb mi se solidifică în minte doo chestii. Prima, (încă încerc să mi-o impun) care îmi place din ce în ce mai mult: "nu te mai lua așa de în serios". A doua chestie este că cele mai mișto lucruri de la expoziții, anunțuri de concerte, evenimente; unele: filme, carti, albume de muzica, nuntă botez etc. sunt AFIȘELE/COPERTA.

 Îi mulțumesc lui Florin Aioanei pentru Afiș, prietenilor care au ieșit preț de câteva ore din sfera de confort și-au sacrificat timp /bani și au decis să îmi fie alături și să vadă acest spațiu care ne ridică ceva întrebări la fileu, fiind în același timp și foarte ofertant vizual. Le mulțumesc și prietenilor care nu au putut ajunge dar care mi-au înțeles mesajul si din partea cărora am primit doar încurajări. Nu în ultimul rând respectul meu se îndreaptă și către persoanele necunoscute care au vazut imaginile și care au avut o opinie, fie ea verbalizată sau nu.


Vă urez succes pe toate planurile și în toate domeniile de activitate!


#lumina_bună

#libertate_și_iubire

#inca_n_am_vândut_Loganul