luni, 21 iulie 2014

Două expoziţii de fotografie în Parcul Copou

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
“O iniţiere în Fotografie”
Clubul Fotografilor
Galeria de Artă “La Gard” – Parcul Copou
Ioan Balaşanu
“Parts from my Kingdom of Dreams”
Vernisaj: marţi, 22 iulie 2014, ora 19.30 – Sala “Diotima”.
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11325
************
Galeria de Artă “Labirint”
“Tiineigi”
Expoziţie de fotografie
Ştefan Aftene, Claudiu Bîrliba, Cristina Boengiu, Ştefan Chiţac,
Vlad Colotilă, Armand Ionescu, Dan Mandachi, Andrei Mihăilă,
Anamaria Oanea, Mihaela Potorac, Adrian Purice, Adriana Tofănescu.
Vernisaj: marţi, 22 iulie 2014, de la ora 19.30
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11323
************


miercuri, 9 iulie 2014

O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu - a XX-a ediţie.

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi luni, 21 iulie 2013, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu.
- a XX-a ediţie -
Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, doar 100 (o sută) lei.
Înscrierile se pot face doar în zilele de 17, 18 şi 23 iulie 2014, între orele 18 şi 20, la sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul “Carol I”, Parcul Copou; tel.: 0232-26.75.47).
La prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă pentru persoanele nehotărâte.

Prelegeri publice despre Fotografie - a 123-a întrevedere.


joi, 26 iunie 2014

Expoziţie personală Constantin Ciobanu - “Brambura şi Anti-Brambura”

Vernisaj: marţi, 17 iunie 2014, ora 18.30, sala “Diotima”.
Perioadă: luni, 16 iunie 2014 – duminică, 29 iunie a.c.


Uneori nu este suficient să priveşti pentru a vedea.
Aparatul fotografic fixează imaginea care ar fi apărut în faţa ochiului nostru, aşezat în locul obiectivului.
Practic, imaginea se formează în planul focal al obiectivului, acolo unde se află şi senzorul sau pelicula fotografică.

Putem presupune că în anumite conditii imaginea se formează direct în creierul fotografului, producând uneori şi o stare de fericire.
Starea de fericire a omului e strâns legată de hormonul cerebral numit endorfinã, un adevărat drog natural ce are o structură chimică asemănătoare cu a substanţelor extrase din opiu.
Efectul este puternic iar consecinţa este o stare de relaxare, de bucurie chiar.

Aceste fotografii nu au fost realizate pentru a fi arătate.
Declanşatorul a fost apăsat doar pentru fericirea instantanee a fotografului.
Sunt frânturi desprinse din momente care au bucurat pentru o clipă ochiul, mintea şi inima autorului.

“Dacă schimbi modul de  a privi lucrurile, lucrurile respective se schimbă”- spunea cineva.
Dacă fotografiile expuse “La Gard” vor aduce un moment de fericire şi linişte privitorului, fotograful autor va fi cu atât mai bucuros.

joi, 29 mai 2014

Expoziţia colectivă “Ţipete de bucurie”


Şcoala Primară “EuroEd”
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
Clubul Fotografilor
Galeria de Artă “La Gard”
b-dul Carol I, Parcul Copou, Iaşi
“Ţipete de bucurie”
Expoziţie de fotografie
Boris Anton, Petra Căliman, Călina Chiriţa, Ioana Crega, Rareş Onofrei, Maria Ostaficiuc, Ana Zaharia.
Vernisaj: marţi, 3 iunie 2014, ora 18.30, Sala “Diotima”.
Prezintă: Dan Mititelu.
Perioadă: joi, 29 mai a.c. – luni, 9 iunie 2014.
Program: non-stop, în toate zilele săptămânii.
Finanţatori ai expoziţiei: Ştefan Abageru şi Cristian Ţibu, organizatori ai Clubului Fotografilor, cu suflete de copii.
Afiş, anunţ şi mediatizare: D. M.
************
În cadrul Şcolii Primare “EuroEd” din Iaşi, în perioada octombrie 2013 – iunie 2014, s-a desfăşurat un (par)curs inedit, intitulat “O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu”.
Vârstele celor şapte participanţi variază între şapte şi opt ani, nu de fotografie, ci de viaţă, autoarele şi autorii acestei pozne fiind elevi în clasa I-a.
Săptămânal, în spaţiul şcolar organizat, câte cincizeci de minute, 7+1 copii s-au jucat împreună de-a Fotografia.
Timp de un an şcolar, tot săptămânal, cinci domnişoare şi doi domnişori şi-au foto—grafiat gândurile şi stările, fiecare cu ce a avut la îndemână.
Cu D.S.L.R.-uri, compacte, celulare, tablete sau creioane, cei şapte şcolari au realizat lucrările prezentate în cele 17 panouri ce alcătuiesc Galeria de Artă “La Gard”.
Fotografiile, desenele, frazele şi inimioarele copiilor se află prinse la vedere spre bucuria tuturor.
Pentru a serba cu toţii, mari, mici şi mititei, Ziua Copilului şi a Copilăriei, vernisajul acestei expoziţii se va desfăşura împreună cu vernisajul expoziţiei colective “AN 2013″, realizată de copiii mai adulţi ce sunt membri ai Clubului Fotografilor care şi-au expus lucrările (şi tricourile) în aceeaşi perioadă, în Galeria de Artă “Labirint” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată, ca şi Galeria de Artă “La Gard”, tot în Parcul Copou.
Detalii despre expoziţia “AN 2013″:
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11291.
************

Expoziţia colectivă “AN 2013”

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
b-dul Carol I, Parcul Copou
Galeria de Artă “Labirint”
Clubul Fotografilor
“AN 2013″
Expoziţie de fotografie
Ştefan Abageru, Ciprian Alupoae, Eugen Anghel, Ioan Apetrei, Nicu Apostu, Sorin Aruştei, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Alina Bîtea, Bogdan Burcă, Mihaela Burlacu, Constantin Cabiniuc, Bogdan Cernea, Ioana Chişcaru, Ramona Cioancă, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Lucian Cocea-Lionescu, Vlad Colotilă, Melania Cuchi, Raluca Damian, Gheorghiţă Epureanu, Cristian Gafiţescu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Bogdan Iftime, Ovidiu Isare, Cosmin Ivaşcu, Florin Machidon, Dan Mandachi, Ciprian Marinescu, Lucian Maxim, Dorin Mocanu, Doru Nastas, Anamaria Oanea, Gabriela Paicu, Antoaneta Popa, Codrin Popescu, Adrian Purice, Ionuţ Rebegea, Petronela Şerbănescu, Dan Ştefănescu. Alexandru Toma, Bogdan Toma, Cristian Ţibu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cătălin Vârgă, Cristian Vidraşcu, Andrei Weingold, Iulia Weingold, Cristina Zaharia, Irina Zaharia, Silviu Zamfir, Oana Zobu.
Vernisaj: marţi, 3 iunie 2014, ora 18.30, Sala “Diotima”.
Prezintă: Cristian Ţibu.
Perioadă: luni, 26 mai a.c. – vineri, 6 iunie 2014.
Program: luni-vineri, între orele 8.00-20.00.
Organizatorul expoziţiei: Cristian Ţibu.
Afiş realizat de Iulia Weingold.
Anunţ şi mediatizare: Dan Mititelu.
*********
Continuând seria expoziţiilor retrospective anuale, 55 din membrii Clubului Fotografilor şi-au selectat fiecare câte o fotografie alb-negru realizată în anul 2013 şi le-au reunit într-o nouă expoziţie colectivă.
Cele 55 de fotografii sunt prezentate în două expoziţii paralele.
Lucrările sunt expuse într-o formă tradiţională, în Galeria de Artă ”Labirint” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată în Parcul Copou.
În acelaşi timp, fiecare imagine a fost imprimată pe câte un tricou personalizat, ce va îmbrăca, după voie şi la nevoie, autorul fotografiei.
Cu prilejul Zilei Copilului şi Copilăriei, autorii lucrărilor îşi vor prezenta fotografiile pe viu, purtându-şi fiecare povara propriei capodopere, ilustrând în mod concret şi artistic dictonul grecesc “tot ce-i al meu port cu mine”.
Duminică, 1 iunie 2014, desfăşurarea expoziţiei vivante se va face în Iaşi, după următorul program:
– Piaţa Palatului Culturii, între orele 11.45 şi 12.00;
– Parcul Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”, între orele 12.15 şi 12.30;
– Piaţa Unirii, între orele 12.45 şi 13.00.
În aceste locuri şi intervale orare, membrii Clubului Fotografilor vă aşteaptă să le priviţi lucrările imprimate pe tricouri.
Cu aceste prilejuri, la cerere, prin viu grai, autorii vor oferi trecătorilor informaţii tehnico-artistico-spiritualo-copilăreşti.
În caz de vreme nefavorabilă – de ploaie, adică – nu se ştie ce se va face.
Vernisajul tradiţional al expoziţiei este programat marţi, 3 iunie 2014, la ora 18.30, în Sala “Diotima” de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată în Parcul Copou.
Pentru a sublinia dimensiunea copilărească a demersului artistic, acest vernisaj este programat în acelaşi loc, în aceeaşi dată şi exact la aceeaşi oră cu vernisajul unei alte expoziţii colective de fotografie, intitulată “Ţipete de bucurie”.
Detalii despre expoziţia “Ţipete de bucurie”, realizată integral de copii adevăraţi şi prezentată în aceeaşi perioadă, în Galeria de Artă ” La Gard”, aflată tot în Parcul Copou din Iaşi, se află în:
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11293.
************