luni, 9 septembrie 2019

Iulie 2019

Stai așa să fac o poză! De câte ori n-am zis cuvintele astea magice prietenilor sau cunoscuților, noi cei care avem microbul de a fura ceva și din timpul lor în încercarea de a poza ceva ce ni se pare wow și cu rezultate care de cele mai multe ori nu prea sunt wow.  Adevărul e că o activitate de genul ăsta te scurge de toate resursele de răbdare pe care le ai. Mă întreb și de câte ori NU am îndrăznit să le dăm însoțitorilor de drum comanda: pe loc repaus! Picture time! Oricum, revenind,  mai e un gen de prieteni care când te întalnesc întreabă: ai aparatul la tine? Dacă da, atunci e clar: nu bei, nu stai pe aproape  și nici nu le dai prea multă atenție. Cam așa e, mi se întâmplă și mie să îmi pierd rabdarea când sunt cu o persoană care pozează sau face alte chestii pe care nu le găsesc câtuși de puțin interesante.
   Dacă asta ieșea o miniserie aș fi  numit-o  din lipsă de inspirație: Behind Bubu (în engleză e mai catchy și ajută când nu prea ai ce arăta), pentru că au fost realizate când el era în fața mea, mai aproape sau mai puțin aproape, așteptandu-mă cumințel sa imi fac tripp-ul. 
   Cum nu a ieșit o miniserie  nici adunătura de poze de mai jos nu are vreun titlu.