marți, 20 august 2019

KWC/YOB/NEUROSIS 25.07.2019


Întâi de toate trebuie să recunosc că de anul trecut îmi tot făceam scenarii/fantezii cu trupele pe care aș vrea să le văd neapărat într-un viitor mai degrabă apropiat. Sunt multe dar invariabil YOB și Neurosis au ieșit câștigătoare. Când am văzut în primăvară că vin împreună în turneu prin Europa, parcă trăsesem biletul câștigător la loto așa că Bubu hai la Berlin. Cu toată părerea de rău mi-am zis bye bye Tool. Se putea și Tool și multe altele dar bugetele e limitate și am ales.

 Știu, e altceva pe stadion și Tool e Tool dar întrotdeauna am preferat evenimentele indoor, e un sentiment puțin mai intim și parcă interacțiunea se simte altfel.

Când am văzut că mai vine și Kowloon Walled City cu băieții la Berlin și în alte câteva locații am început să urlu prin casă de unul singur. În unele orașe în locul lor Ufomamut erau invitați dar îi văzusem deja la București așa că totul era super super.

Locația a fost una incendiară la propriu, Germania ca și alte țări din vestul Europei fiind lovită de un val masiv de caldură. Organizatorii au fost destul de draguți oferind apă sau înghețată din cauza temperaturii foarte ridicate și a aglomerației. Practic era cam imposibil să ajungi să iți iei ceva de la bar sau să vezi ce se vinde la standul de merch. La revedere postere sau tricouri pentru mine. Asta-i situația. Cum era și normal security stuff-ul nu mi-a permis sa pozez 15 minute din zona photo pit, neavând nici o acreditare dar nu a fost o tragedie ținând cont că pozele sunt de fapt un alibi pentru a fi mai aproape de șcenă.

Kowloon Walled City a fost prima trupă a serii. La mine în cap sună a posthardcore, sludge și alte multe influențe iar vocalistul deși contestat de mulți, îmi place, condimentează scena hardcore și așa destul de monolitică în zilele noastre. Un album de la ei care sună bine cap-coadă (despre care am scris prin 2013 când aveam un blog în încercarea mea cam superficială de a fi influențăr de muzici mai dure) e Container Ships.

Cred că poate fi o bună alternativă la simpla înviorarea de dimineață sau de ce nu pentru zumba, pilates, aerobic, you name it. Merge și la corporații/corporatiști.

Overall ce să mai…șmecheri băietanii!

Spre deosebire de KWC, muzica celor de la YOB e bună cred, când stai la șezlong, ori meditație, yoga, silent disco, adormit bebelușii, pot apărea chiar și plăcute aprecieri venite din partea vecinilor de stradă, bloc, etaj, apartament, bancă, birou, celulă, salon sau parcelă.

YOB is my favorite band right now and Mike Scheidt is a God. Ok and the drummer! Din cauza aglomerației am ales să stau mai aproape de Mike să belesc ochii la el, să mă bucur de oportunitate și să fac câteva poze măcar pentru arhiva mea personală. Totul a fost masiv, împletit bineînteles cu sensibilitatea lor deja cunoscută. Singurul minus pe care l-a avut reprezentația  a fost că nu a durat mai mult, cred ca o oră maxim, 4 sau 5 piese. Oricum au cântat Our Raw Heart care e preferata mea de pe ultimul lor disc. Albumul e top iar piesa cred că e una dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodată.

Neurosis sunt tătici! Le-o confirmă și vârsta. Nu sună nici a KWC nici a YOB. De fapt multe trupe care îmi plac îi menționează ca modele/influențe: Isis (the Band), Old Man Gloom, Pelican, Giant Squid, Helms Alee, Cult of Luna, Amenra and so on. I-am avut  în playlist ani la rând, fără să îmi zică ceva anume. A Sun That Never Sets îmi plăcea și îl mai molfăiam din când în când, atunci/acum îl consider temelie. Totul s-a schimbat când am văzut un concert de-al lor pe ArteTv la Villette Sonique din Paris în 2013 și care mi se pare cel mai frumos concert pe care l-am văzut vreodată la TV/Sfântul Youtube.

Ca o concluzie totul a fost bine și frumos! Încă o treabă dusă from my bucket list.

Next stop hopefully is Sumac for Aaron Turner legacy! 

Mai jos sunt câteva imagini făcute la eveniment.

Nu atât de jos sunt 3 linkuri cu ce miaună trupele astea:
https://www.youtube.com/watch?v=tGgEvV3W2qc
https://www.youtube.com/watch?v=d3CGQdQT24Y
Ca întotdeauna
#vămulțumescpentruatențieșitimpulacordat
#e_arhiva_mea_că_mi_s-a_ars_hdd-ul 

#ăsta_rămâne_un_blog_de_poze

#bune_sau_rele

#nu_e_cronică_de_concert

#n-am_talentu’_ca_aș_scrie

#dacă_ai_citit_până_aici_esti_erou

#scrolldown

#aaa_pe_ig_postez_poze_cu_pisici
 

Kowloon Waled City


 YOB






 Neurosis